Administrator Măroiu Cosma
Cosmara SRL, Loc. Cetățuia, Jud. Giurgiu
Exploatăm o suprafață de 2000 ha, pe care cultivăm grâu, rapiță, porumb și soia. La noi în fermă, rapița are o importanță deosebită și o cultivăm de foarte mulți ani. Avem o colaborare foarte bună cu FMC, iar din portofoliul lor folosim mai multe produse, printre care erbicidul SALSA®, încă de când acesta a fost lansat pe piață, cand l-am avut în testare pe o suprafață de 10 ha. De atunci, folosesc erbicidul SALSA® în fiecare an, pentru că are o combatere eficientă a buruienilor crucifere din cultura de rapiță, buruieni care sunt prezente și pe terenurile noastre, în special traista ciobanului, mac, muștar sălbatic. Noi aplicăm erbicidul încă din toamnă, atunci când buruienile sunt mici și sensibile la erbicidul SALSA®, având astfel o combatere excelentă. Erbicidul SALSA® este folosit și de către toți prietenii și vecinii mei, pentru că este rolul meu principal ca Președinte al Cooperativei Agricole Vlașca 2008, să promovez tot ceea ce observ mai bun în piață. Din portofoliul FMC am mai folosit și fungicidul Ampera®, dar și insecticidul Laidir® și sunt foarte mulțumit de produsele FMC și le recomand cu încredere.
Director Tehnic Stamatin Vlad
Moldova Farming SRL, Jud. Bacău
Ferma noastră exploatează o suprafață de aproximativ 7000 de hectare pe raza județelor Neamț, Bacău și Vrancea. Ca structură de culturi, cultivăm porumb, floarea soarelui, cereale și soia. La cultura de porumb, am ales să folosim erbicidul SUCCESSOR® TX în doza de 3,5 l/ha, la recomandarea reprezentatului FMC. Am ales erbicidul SUCCESSOR® TX, deoarece oferă o fereastră largă de aplicare, atât în preemergență cât și postemergență, având efect pelicular cât și de contact. Am aplicat erbicidul SUCCESSOR® TX postemergent, în faza de 3 frunze ale porumbului, unde am observat un efect foarte bun atât pelicular (la 3 zile după aplicare au fost precipitații de 10 litri/m2), cât și efect de contact pe buruienile deja răsărite, combatând foarte bine atât buruienile monocotile, cât și dicotile. Recomand cu încredere tuturor fermierilor cultivatori de porumb din țară folosirea erbicidului SUCCESSOR® TX, acesta având o plajă mare de aplicare, cât și un control foarte bun al buruienilor monocotile și dicotile.
Dir. Tehnic Molodoi Alexu
Grupul de firme ALMOS | Loc Miron Costin, Jud. Neam
Anul acesta, am aplicat fertilizantul Foliar® Extra de la FMC, pe toate culturile din cadrul exploatației SC Agrifarm SRL, ce însumează aproximativ 2000 ha, cu rezultate foarte bune. La cultura de cereale am ales să folosesc produsul Foliar® Extra în doza de 2 l/ha, aplicat odată cu fungicidul înainte de faza de burduf a culturii de grâu. La cultura de sfeclă de zahăr utilizez fertilizantul foliar Bo-La®, în doza de 2 l/ha, în faza de 8-10 frunze ale culturii. În urma aplicării fertilizantului foliar Bo-La®, cultura s-a dezvoltat mai rapid, iar rădăcinile de sfeclă de zahăr au avut un conținut mai mare de zahăr, de peste 18 %. Fiind un an foarte secetos și cu diferențe mari de temperatură între zi și noapte, ca inginer agronom am căutat cele mai bune soluții pentru a ajuta plantele să treacă peste aceste perioade de stres. De aceea, am utilizat și biostimulatorul SeaMaxx® la fiecare cultură, pentru a avea plante sănătoase și viguroase chiar și în aceste condiții nefavorabile. Datorită experienței avute cu aceste produse, recomand cu încredere fertilizanții Bo-La®, Foliar® Extra și biostimulatorul SeaMaxx®, tuturor fermierilor care vor să obțină producții ridicate atât din punct de vedere cantitativ cât și calitativ.
Ing. Marilena Sandea
Big Land Company SRL, Jud. Constanța
Big Land Company Srl este cel mai important membru al Cooperativei Agricole Stoian Land și exploatează o suprafață de 550 ha în extravilanul municipiului Constanța. Principala cultură pentru noi este morcovul, care ocupă anual peste 250 ha. Pe lângă morcov, mai cultivăm și pătrunjel, păstârnac, ceapă, sfeclă roșie, ridiche neagră, varză albă și varză roșie, pe care le comercializăm sub marca “Ferma Stoian”. Am folosit cu succes erbicidul FUSILADE® MAX la cultura de morcov din ciclul 2 de producție, care a fost semănat după cereale, pentru a controla atât samulastra de cereale cât și costreiul. Vom folosi în continuare erbicidul FUSILADE® MAX, atât la cultura de morcov cât și la alte culturi, deoarece produsul este omologat și la celelalte culturi din ferma noastră. Recomand cu încredere erbicidul FUSILADE® MAX tuturor legumicultorilor, pentru combaterea cu succes a buruienilor graminee.
Dr. Ing. Zbanț Liviu
SC Semconsult Top SRL, Loc. Tabăra, Jud. Iaș
Grupul nostru de firme cultivă o suprafață de aproximativ 2500 de hectare, respectiv culturi de porumb, floarea soarelui, soia, cereale păioase, sfeclă de zahăr și rapiță. Ponderea cea mai mare o reprezintă loturile semincere de porumb, floarea soarelui și soia. Folosim anual fertilizanți foliari de la compania FMC, precum Foliar Extra® și biostimulatorul SeaMaxx® la cultura de porumb, iar anul acesta am ales să încercăm și fertilizantul foliar MANZINC®. Am aplicat fertilizantul Foliar Extra® în stadiul de 6 frunze, odată cu erbicidul, iar biostimulatorul SeaMaxx® în stadiul de 10-12 frunze ale culturii, pentru o înrădăcinare mai puternică a plantelor, dar și pentru o creștere mai rapidă și armonioasă a acestora. MANZINC® este un fertilizant foliar cu conținut ridicat de microelemente, respectiv mangan și zinc, pe care l-am aplicat pe anumite sole tot la cultura de porumb, în stadiul de 7-8 frunze și la doza de 0,7 l/ha, cu rezultate foarte bune după aplicare. Consider că fertilizanții foliari de la FMC ne-au asigurat un plus cantitativ cât și calitativ al recoltei, fiind produse ușor asimilabile de către plantă, care completează carențele de NPK și microelemente apărute în cultura de porumb, în diferite stadii de vegetație. În baza experiențelor mele, recomand cu toată încrederea fertilizanții foliari de la FMC, tuturor fermierilor care cultivă porumb și care își doresc un plus de cantitate cât și de calitate.