Dr. Ing. Zbanț Liviu
SC Semconsult Top SRL, Loc. Tabăra, Jud. Iaș
Grupul nostru de firme cultivă o suprafață de aproximativ 2500 de hectare, respectiv culturi de porumb, floarea soarelui, soia, cereale păioase, sfeclă de zahăr și rapiță. Ponderea cea mai mare o reprezintă loturile semincere de porumb, floarea soarelui și soia. Folosim anual fertilizanți foliari de la compania FMC, precum Foliar Extra® și biostimulatorul SeaMaxx® la cultura de porumb, iar anul acesta am ales să încercăm și fertilizantul foliar MANZINC®. Am aplicat fertilizantul Foliar Extra® în stadiul de 6 frunze, odată cu erbicidul, iar biostimulatorul SeaMaxx® în stadiul de 10-12 frunze ale culturii, pentru o înrădăcinare mai puternică a plantelor, dar și pentru o creștere mai rapidă și armonioasă a acestora. MANZINC® este un fertilizant foliar cu conținut ridicat de microelemente, respectiv mangan și zinc, pe care l-am aplicat pe anumite sole tot la cultura de porumb, în stadiul de 7-8 frunze și la doza de 0,7 l/ha, cu rezultate foarte bune după aplicare. Consider că fertilizanții foliari de la FMC ne-au asigurat un plus cantitativ cât și calitativ al recoltei, fiind produse ușor asimilabile de către plantă, care completează carențele de NPK și microelemente apărute în cultura de porumb, în diferite stadii de vegetație. În baza experiențelor mele, recomand cu toată încrederea fertilizanții foliari de la FMC, tuturor fermierilor care cultivă porumb și care își doresc un plus de cantitate cât și de calitate.
Ancuța Tudor
OLT PIESS SRL, Loc. Slatina, Jud. Olt
Anul trecut am utilizat la recomandarea reprezentantului FMC produsul BATTLE ® DELTA în cultura de grâu. Am aplicat produsul la sfârșitul lunii octombrie, atunci când datorită secetei aveam o răsărire a culturii în proporție de 50%. În sola în care am aplicat produsul am lăsat și un martor netratat, pentru a observa care sunt buruienile pe care le combate dar și perioada de control a acestora. Pe la jumătatea lunii martie am observat că suprafața tratată era perfect curată, spre deosebire de martorul netratat, care era foarte îmburuienat. Dintre buruienile combătute pot enumera: Veronica, turița, samulastra de rapiță, mușețelul și iarba vântului, buruieni care au devenit destul de greu de combătut în zona noastră. Pe lângă acest produs am mai folosit de la FMC și insecticidul Coragen ® la cultura de porumb. Recomand oricărui fermier să folosească cu încredere produsele din portofoliul FMC.
Director Dezvoltare Ing. Cătălin Petrache
SC MARCOSER SRL, Loc. Matca, jud. Galaț
Noi suntem furnizori de inputuri și consultanță pentru fermieri, în special pentru legumicultori, dar suntem totodată și fermieri, având în ferma noastră solarii cu diferite culturi, iar pentru planul de prevenire și combatere al dăunătorilor, folosim un Program de Combatere Integrat. Din acest program fac parte insecticidele BENEVIA®, CORAGEN® și VERIMARK®, de la FMC, obținând de fiecare dată rezultate foarte bune în urma aplicării lor. Datorită modului diferit de acțiune pe care îl au insecticidele BENEVIA®, CORAGEN® și VERIMARK®, dar și spectrului larg de combatere al acestora, le utilizăm în ferma noastră pentru a combate dăunători problemă cum ar fi molia tomatelor – Tuta absoluta sau omida fructificațiilor – Helicoverpa armigera. Un alt mare avantaj al celor 3 insecticide de la FMC, este faptul că acestea combat dăunătorii în toate stadiile de dezvoltare: ouă, larve și adulți. Recomand cu mare încredere tuturor fermierilor să folosească insecticidele BENEVIA®, CORAGEN® și VERIMARK® pentru a avea culturi sănătoase, dar și producții mari și legume de cea mai bună calitate.
Ing Grigorovici Elvis Emilian
SC VERENAFARM SRL, Loc. Scobinți, Jud. Iași
Ferma noastră cultivă aproximativ 2500 de hectare, respectiv 1000 ha de porumb, 700 ha de floarea soarelui și 700 ha cereale. La cultura de porumb am aplicat erbicidul SUCCESSOR® TX postemergent, în stadiu de 3-4 frunze ale porumbului, în doza de 3,5 l/ha. Erbicidul SUCCESSOR® TX ne-a oferit protecție bună atât pe partea peliculară cât și pe partea de contact, controlând pentru o perioadă de 3-4 săptămâni atât buruienile monocotile cât și pe cele dicotile. Este primul an când am folosit acest produs, dar rezultatele acestuia ne obligă cu siguranță să-l folosim și în următorii ani. Recomand erbicidul SUCCESSOR® TX tuturor fermierilor cultivatori de porumb din România, pentru a avea culturi curate de buruieni.
Director economic Jigău Dan
Aromec Vidra SRL, Loc. Vidra, jud. Ilfov
În ultimii 2 ani am avut un atac puternic de dăunători la cultura de porumb și mă refer aici la Helicoverpa armigera și Ostrinia nubilalis. Chiar dacă acest an agricol 2020 a fost unul foarte greu pentru fermierii români, eu am folosit insecticidul CORAGEN® de la compania FMC pentru a combate cei 2 dăunători menționați. Sunt foarte mulțumit de insecticidul CORAGEN®, deoarece imediat după aplicare a stopat atacul dăunătorilor, nu am avut pierderi de recoltă, iar beneficiul economic a existat. Sunt foarte mulțumit de acest produs și recomand tuturor cultivatorilor de porumb care au probleme cu cei 2 dăunători, să introducă în tehnologie insecticidul CORAGEN®, de la FMC.