Dir. Tehnic Bocovineanu Cornel
SC Fructis Trading SRL Organizația de Producători Cerasus Grup Cotnari
Ferma noastră exploatează aproximativ 35 de hectare în sistem super intensiv, structurată pe culturi de cireș, măr, păr și prun. În ultimii ani, ne-am confruntat cu probleme din ce în ce mai mari cu dăunătorii la speciile de semințoase și aici mă refer la Cydia pomonella– viermele merelor și la Adoxophyes orana – molia pieliței fructelor. Pentru combaterea acestor dăunători am folosit produsul CORAGEN®, în doza de 175 ml/ha. Având în vedere modul de acțiune, l-am folosit pentru prima generație de Cydia pomonella, imediat după scuturatul petalelor la speciile de măr și păr cu rezultate extraordinar de bune. Produsul CORAGEN® face parte din programul nostru de tratamente de mulți ani de zile și cu siguranță îl vom folosi în continuare, având un rol foarte important în combaterea Cydiei din plantația noastră. Recomand insecticidul CORAGEN® tuturor fermierilor, fiind un produs de ultima generație, cu un mod de acțiune diferit și care zic eu că este numărul 1 în combaterea lepidopterelor.
Șef fermă Andrei Alexandru
Vodă Grup SRL, Loc. Letca Nouă, Jud. Giurgiu
Lucrăm aproximativ 1400 ha pe care cultivăm grâu, orz, rapiță, floarea-soarelui și porumb. Avem soluri mediu fertile spre slab aprovizionate. Suntem nevoiți să venim cu un aport de îngrășăminte mai mare, bogat atât în macroelemente, cât și microelemente. Folosim atât îngrășăminte granulate, cât și foliare. Din portofoliul FMC folosim fertilizanții foliari HI-PHOS® TURBO, Vertex® Hi-N, Nutrileaf® și Bo-La®. Pentru noi cultura de porumb este foarte importantă, îi acordăm o atenție sporită pentru o producție mare. În ultimii ani, porumbul a suferit la răsărire din cauza perioadelor de frig și mă refer aici la blocajul de fosfor. Noi am aplicat HI-PHOS® TURBO pentru a ajuta plantele în acele momente și vreau să spun că nu s-a resimțit deloc acel stres în producția recoltată. Am avut spor de producție și de 400 kg/ha față de martor netratat. Compania FMC are fertilizanți foliari de calitate, pe care îi recomand cu încredere.
Director tehnic Apreutesei Adrian
AGRICOLA 96 SA, Loc. Țigănași, Jud. Iași
Societatea noastră cultivă aproximativ 5000 ha. Ca structură a culturilor, avem 2000 de hectare culturi de toamnă respectiv grâu, orz, rapiță și 3000 de hectare culturi de primăvară și aici mă refer la mazăre, ovăz, orzoaică și loturi semincere de floarea soarelui și porumb. Folosesc fertilizantul foliar VERTEX® în fiecare an la cereale păioase, aplicat în doza de 3 l/ha, în faza de umplere a boabelor, obținând astfel un spor cantitativ de producție, dar și indici de calitate foarte buni. De asemenea, am folosit în ultimii ani și fertilizantul foliar RAPSIN® la cultura de rapiță, pe care l-am aplicat în primăvară, odată cu aplicarea fungicidului. În acest an am folosit un produs nou al companiei FMC, fertilizantul foliar KENESBOR®, care este un produs foarte complex, cu o compoziție bogată în azot, sulf, bor, molibden și alte microelemente. Fertilizantul KENESBOR® a fost aplicat la cultura de floarea soarelui în doza de 2 l/ha, în stadiul de 6 frunze a culturii. Rezultatele observate ne-au demonstrat faptul că microelementele din acest produs ajută planta să aibă o dezvoltare armonioasă cu semințe de calitate superioară. Recomandăm fertilizanții foliari FMC tuturor fermierilor ca o completare a fertilizării de bază în vederea obținerii unor producții mai mari și cu indici de calitate mai buni.
Administrator Iostin Ionuț
C SEMLAND AGRIOSTIN SRL, Loc. Dângeni, Jud. Botoșani
Ferma noastră exploatează aproximativ 1500 de hectare, iar structura de culturi este formată din: porumb, floarea soarelui, cereale și soia. La cultura de soia folosesc an de an produsul companiei FMC, erbicidul HARMONY®, în doza de 12 g/ha, pentru o combatere bună a buruienilor problemă respectiv: turița - Galium aparine, mușețel – Matricaria spp, lobodă - Chenopodium album și talpa gâștei – Atriplex patula. Pot spune că sunt foarte mulțumit de acțiunea erbicidului HARMONY® în combaterea buruienilor din cultura de soia, cât și de fereastra largă de aplicare. Recomand cu încredere tuturor fermierilor să folosească erbicidul HARMONY® pentru o cultură de soia curată de buruieni, pentru a obține producții mari și de calitate.
Ing. Alin Torj
SC Torja SRL, Loc. Inand, Jud. Bihor
Ferma noastră lucrează 1300 ha, dintre care pe 550 ha am cultivat cereale păioase în anul 2020. Întreaga suprafață de cereale păioase cultivată de noi în acest an, a fost erbicidată cu GRANSTAR® SUPER. Suntem foarte mulțumiți de erbicidul GRANSTAR® SUPER, în ceea ce privește eficacitatea combaterii buruienilor cu frunză lată, rezultatele fiind foarte bune. Erbicidul GRANSTAR® SUPER are o fereastră largă de aplicare, fără nici un stres asupra culturii, iar raportul calitate/preț este unul foarte bun. Tot în acest an, am utilizat și alte produse de la FMC la cultura de rapiță, unde am aplicat un tratament cu fungicidul Riza® 250 EW, iar pentru combaterea dăunătorilor din culturile de rapiță și grâu am utilizat insecticidul Vantex®.